banner ecl

ECL junior static

În data de 27 octombrie a avut loc al nouălea ediție al Conferinței Naționale ECL. Conferința s-a desfășurat într-un climat plăcut, fiecare participant aducându-și contribuția la conținutul evenimentului.

Din partea conducerii naționale ECL a salutat participanții d-na Dr. Nagy Éva, după care Märcz Robert, reprezentantul Secretariatului Internațional al Consorțiului ECL a făcut o interesantă prezentare a extinderii sistemului ECL pe glob respectiv a rolului acestuia în mobilitate internațională.
D-na Profesor Dr.  Emerit  Diana Ioniță, directoarea Centrului de Limbi Străine al Universității din Bucureşti a prezentat activitatea bogată al CLS respectiv parteneriatele și proiectele internaționale, de care se leagă numeroase premii prestigioase și calificări internaționale de care se bucură instituția.
Peter Sabath, specialist în sisteme de management educational a prezentat un synopsis al atelierului Canvas, care urma să deruleze în a doua parte a conferinței.
Liceul Teoretic Nagy Mozes din Tg. Secuiesc, a devenit centru de examinare ECL în 2007. Dispune de 11 examinatori ECL acreditați pentru limbile engleză, germană și română. Anual organizează examene ECL cu un număr de candidați peste 40, respectiv participă la concursul national, cu performanțe deosebite, elevii liceului ajungând la primele locuri în ultimii trei ani consecutivi. Prezentarea activității ECL al liceului: aici.
D-na Bereczki Kinga, directoarea Centrului Național ECL a prezentat datele statistice respective rezultatele ECL pe anul 2017 și 2018. Conform acestuia, cele mai performante centre de examinare ECL pe anul 2017 sunt:
Locul I – Cel mai bun centru de examinare ECL 2017 / Colegiul Economic Virgil Madgearu București, 66 examene
Locul II – Liceul Teologic Reformat Satu Mare, Fundația Centru Educațional Spektrum Miercurea Ciuc, 42 examene
Locul III – Fundația Pro Odorhei, Odorheiu Secuiesc 41 examene
Date și statistici, detalii referitor la acticitatea ECL pentru perioada 2017-18, aici.
Concursul Național ECL s-a bucurat de mare interes din partea elevilor din toată țara. Au participat 253 elevi la faza locală și s-au implicat 17 licee din 5 județe. La faza națională au fost nominalizate șase candidați, cu cele mai înalte scoruri la faza locală. Statistici și rezultate concurs, aici.
În a doua parte a conferinței a derulat atelierul Canvas. În cadrul atelierului particianții s-au informat despre diferite systeme de learning mamanegent, și au exersat împărțite pe grupe dezvoltarea de teste și material didactice pe platforma de e-learning Canvas.

Rezultatele finale ale concursului national:

Clasament

Nume

Clasa

Liceu

Reading

Writing

Total

Listening

Speaking

I

Kis Gáll Dávid

XII

Liceul Teoretic Bolyai Farkas, Tg. Mureș

25

24

48.87

23.75

25

II

Zsigmond Dorottya

IX

Liceul Teoretic Bolyai Farkas, Tg. Mureș

25

23.50

48.63

23.75

25

III

Magyari Dóra

XI

Colegiul Reformat Baczkamadarasi Kis Gergely, Odorheiu Secuiesc

25

22

48.50

25

25

Mențiune

Nagy László

XII

Liceul Teologic Romano-Catolic Árpádházi Szent Erzsébet, Lunca de Sus

25

23.50

48.25

25

23

Mențiune

Vitályos Norbert

X

Liceul Teoretic Nagy Mózes, Tg. Secuiesc

25

19.5

45.00

22.50

23

Mențiune

Crăciun Gabriela Alexandra

IX

Colegiul National "BP Hașdeu" , Buzău

25

18

42.88

23.75

19

Foto

IMG 20181027 094134

IMG 20181027 101537

IMG 20181027 104958

IMG 20181027 112126

IMG 20181027 121347

IMG 20181027 124917

IMG 20181027 140105

IMG 20181027 160442

IMG 20181027 160456

IMG 20181027 160502

IMG 20181027 161528

IMG 20181027 162834

IMG 20181027 162837 1

 IMG 20181027 163755

IMG 20181027 164111

 

Parteneri:

ecl parteneri 0


Jooble - Locuri de munca si cursuri in Romania

Apartenenta la grupuri profesionale:

ealtabanner new 0

 

 Cel mai bun centru ECL 2022-23:
Colegiul Naţional Kölcsey Ferenc

Centrul National Kölcsey Ferenc

Copyright 2018 - 2020 ecl.org.ro | All rights reserved.

Website Design and Maintenance: Digital Studio

Acest site foloseste cookies.

Navigand in continuare, iti exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Learn more

I understand